Cinci imagini din care ne dăm seama că selecționerul României este din alt secol

Dacă ești superficial și te iei doar după rezultate, o să ai impresia că echipa națională de fotbal a României se descurcă bine în ultima vreme. În ciuda unui egal rușinos în Irlanda de Nord, unde ai noștri au chinuit telespectatorii cu un joc împiedicat și bătrânesc, șansele echipei de a se califica la Campionatul European din Franța sunt uriașe. Și asta nu-i tot. Într-un clasament complet imbecil, cel al FIFA, calculat după niște criterii care n-au nicio legătură cu realitatea, amărâta noastră echipă națională ocupă locul 12 în lume. Iar asta e insulta absolută la adresa fotbalului, pentru că băieții ăia care îmbracă tricoul galben probabil că n-ar fi primii nici într-un top al echipelor de amatori din cartierele bucureștene.

Dar dovada supremă că România n-are ce căută în primele 12 echipe naționale de pe planetă și, în general, în lumea bună a fotbalului este omulețul depășit care o antrenează. Selecționerul nostru, ajuns la o vârstă la care alții joacă șah prin parcuri și-njură imperialiștii americani, a aterizat cumva pe banca tehnică a naționalei României. Și e aproape de necrezut că în iunie 2015, la meciul din Irlanda de Nord, am văzut cu toții un specimen catapultat din greșeală în viitor.

La începutul meciului, nea Puiu repetă planul tactic

tata puiu 1

De obicei, înainte de meci, antrenorii din secolul nostru fie stau calmi și așteaptă ca arbitrul să fluiere startul partidei, fie îngrașă porcul în ajun, adică mai strigă după vreun jucător și îi repetă o indicație tactică. Și asta pentru că fotbalistul, de oriunde ar fi el, nu reține chestii decât dacă au legătură cu gagici și mașini sau dacă îi sunt spuse de câteva ori. La Belfast, după intonarea imnurilor naționale, îl vedem pe tata Puiu cum privește în zare și duce mâna dreaptă la bot. Prima impresie e că eroul nostru e năpădit de-o durere de măsele, pe undeva normală la vârsta lui, pe de altă parte improbabilă, fiindcă nea Puiu are atât de mulți ani încât șansele să n-aibă proteză sunt minime. Și atunci, dacă dinți nu mai are de mult, de ce naiba își duce mâna la gură? Simplu, ca să-i dea un pupic cruciuliței pe care o poartă cu el peste tot.

Da, în 2015, când antrenorii își pregătesc echipele până la cel mai mic detaliu, cât să nu rămână aproape nimic la voia întâmplării, selecționerul echipei României sărută strașnic o cruciuliță pe care o cară după el fie că joacă împotriva Liechtensteinului, fie împotriva Argentinei. Planul nostru tactic se reduce astfel la “Să ne ajute Dumnezeu!”, iar dacă ne prezentăm dezastruos și adversarul ne rupe-n două, explicația e că “Nu ne-a ajutat Dumnezeu!”.

Când jocul nu merge și adversarii ne domină, nea Puiu schimbă planul tactic

tata puiu 2

În minutul 28 al partidei de la Belfast, tata Puiu a văzut ce lumea văzuse de vreo 20 de minute, că jocul României scârțâie mai rău ca o Dacie 1100. Ai noștri nu legau nimic, iar un băiat mai zvăpăiat tocmai scăpase de un cartonaș roșu, după o intrare dură asupra unui nord-irlandez. Poate că alți antrenori ar fi schimbat ceva în așezare, s-ar fi gândit să surprindă cumva adversarul. Habar n-am, nu-s antrenor. Însă nea Puiu n-a făcut nimic din toate astea. S-a prins, totuși, ce lipește: cruciulița minune trebuia sărutată și mai cu foc decât la începutul partidei. Așa că o apucă sănătos și o duce spre gură cu poftă. Și cu ceva noroc, până la urmă. Nu, echipa noastră a jucat chiar mai prost după asta, dar, datorită unui bulan demn de o cauză mai bună, a scăpat fără să primească  gol. Asta deși nord-irlandezii au avut câteva ocazii, una dintre ele, spre sfârșitul primei reprize, chiar imensă, de nici Arsenie Boca nu credea că o să scăpăm fără s-o încasăm.

Domnul general nu și-a terminat aici reprezentația.

La începutul reprizei a doua, tata Puiu e îngrijorat că se reia meciul fără el, așa că sprintează spre bancă cu grația unui dinozaur

hP-Ib6

Priviți gif-ul de mai sus! Încă o dată. Și acum imaginați-vă niște antrenori de fotbal, dintre cei adevărați, care, înainte să se dea startul reprizei a doua, aleargă deșelat pe marginea terenului, speriați că n-o să apuce s-ajungă pe bancă. Uitați-vă cum fuge tata Puiu, cum își aruncă picioarele și mânuțele alea de pinguin, trăgând cu ochiul spre centrul terenului. Partea bună este că la vârsta lui încă mai poate să alerge. Partea rea e că, dacă se ține atât de bine, s-ar putea să mai rămână ceva vreme pe banca tehnică a naționalei. Pentru că nimeni de la conducerea federației noastre nu-i atât de curajos încât să-l schimbe pe puiunozaur, atâta vreme cât el are rezultate, adică bate la limtă Insulele Feroe și, deși e prins cu chiloții-n vine la Belfast, într-un final face un 0-0 prăfuit, ia un punct și se menține pe primul loc în grupă.

Acum o să zici că n-a fost prins cu chiloții-n vine. Ce-i drept, însă…

Toată repriza a doua, tata Puiu a stat cu planul tactic la vedere

tata puiu 3

Concentrat prea tare să-nțeleagă ceva din ce fac flăcăii ăia pe teren și, pe deasupra, orbit de soarele de la Belfast, generalul nostru a uitat să-și mai verifice șlițul. Probabil că-n timp ce alerga pe marginea terenului, năstrușnicul prohab s-a deschis, iar tata Puiu a rămas expus. Pe tot parcursul reprizei a doua, domnul general a stat așa, cu prohabul descheiat. Cât să se vadă absolut toate ideile sale tactice.

Oricum, tata Puiu ar trebui să-și roage consoarta să-i repare fermoarul și să fie mai atent pe viitor. Nu-i cine știe ce pagubă că s-a întâmplat în timpul unui meci. Numai că ar fi mult mai rău pentru dânsul să se trezească într-o situație ca asta în apropierea unei grădinițe sau, și mai probabil, în spatele unei enoriașe virgine, la slujba de duminică.

Spre sfârșitul meciului, zici că e un bătrânel neputincios, agitat că nu și-a găsit pastilele la Catena

2f6Yf9

După minutul 80, în timp ce nord-irlandezii ne călăreau și migraseră cu toții în jumătatea noastră, puiunozaurul și-a ieșit din pepeni. Îngrijorat că băieții din teren n-au dat semne că-nțeleg nici schema cu sărutatul cruciuliței și nici pe cea cu ștremeleagul aproape la vedere, bătrânelul a început să țipe și să se agite. Nimeni nu știe ce ar fi vrut el să transmită. S-ar putea să le fi spus jucătorilor un citat motivațional din Arsenie Boca, la fel de posibil e să le fi sugerat să doneze bani pentru construirea de noi biserici.

Probabil că jucătorii se uitau cu milă la el și se gândeau îngroziți că dacă primesc vreun gol, tataia ăla de pe margine o să-i caftească cu bastonul. Mai mult ca sigur că nimeni n-a înțeles ce dorește. Singurul lucru cert e că tata Puiu e un specimen din alt secol. Cu toate astea, o să rămână mult și bine antrenor al echipei naționale. Asta dacă nu cumva avem și noi noroc și primește vreun semn divin cum că trebuie să se retragă.

One thought on “Cinci imagini din care ne dăm seama că selecționerul României este din alt secol”

  1. Eu cred ca Puiu Iordanescu si Alexandru Ioan Cuza au fost tovarasi si-au rupt birturile pe la ’63. Asta dupa secularizarea averilor manastiresti. Sunt mari sanse ca acea cruciulita buclucasa sa fie ciordita inca de pe atunci. Si-acum o arde dubios, exact ca blogarii care spun ca nu ar scrie niciodata advertoriale insa, cum au sarit trei lei si o ceapa, ii vezi cum se lupta pana la moarte.

Leave a Reply