Horroruri din diverse colţuri ale lumii

La sfârşitul de săptămână care tocmai a trecut mi-am propus să fac gaură în canapea şi să văd nişte filme horror psihologice, treabă care s-a dovedit cu mult mai complicată decât pare la prima vedere. Nu partea cu făcutul găurii în canapea, la care am ceva antrenament, ci aia cu filmele horror, pentru că am realizat că-n ultimii ani, 99% din filmele de groază sunt nişte porcării sinistre, fie cu zombie înfometaţi, fie cu creaturi mutante însetate de sânge, fie cu indivizi posedaţi de tot felul de dihanii ciudate, fie cu fantome răzbunătoare care bântuie o cabană derăpănată dintr-o pădure întunecată în care un grup de tineri a eşuat lamentabil după ce li s-a stricat maşina.

Lista cu filme de groază de pe site-urile arhicunoscute e limitată la producţii comerciale care au potenţialul să-i răscolească doar pe mucoşii neterminaţi. Așa că m-am apucat să sap mai adânc pe internet şi să scormonesc în undergroundul industriei de horroruri.

Am dat mai întâi peste nişte filme de groază indiene, cu nişte descrieri interesante, însă nu m-am încumetat să mă uit. Cum naiba să vizionez un horror făcut la Bollywood? Imaginaţi-vă doar cum trebuie să decurgă o scenă de suspans, pe o muzică asemănătoare cu cea din “Requiem for a dream”, cu un indian care ţine în mână un satâr ascuţit apropiindu-se uşor de indianul pe care vrea să-l căsăpească şi care şade cuminte în faţa televizorului. Când presupusul viitor ucigaş învârte ameninţător satârul deasupra capului victimei, mă aştept să pornească un cântecel de dans indian şi din televizor să iasă nişte domnişoare voioase, sumar îmbrăcate şi pictate în frunte. Îl şi văd pe indianul cu satâr cum se leapădă într-o clipă de arma albă şi îl ia în braţe pe indianul de pe canapea, îl pupă, îl învârte de câteva ori, după care încing cu toţii un balans şi-o coregrafie de zile mari. Nu, mersi, nu vreau horroruri indiene.

Apoi am văzut că şi grecii fac filme horror, iar asta mi s-a părut aproape imposibil, pentru că la cât sunt grecii de leneşi, pur şi simplu nu îi văd în stare să ducă un film de groază până la capăt. Trebuie să apară ceva şi presupusul viitor criminal psihopat, care poartă în rucsac cinci seturi complete de pahare şi două foarfece, să renunţe. Deşi pare atât de hotărât să spargă toate paharele în capul grecului victimă şi să-i ciopârţească măruntaiele cu foarfecele netrebnicului care doarme liniştit în patul lui pe la orele 14, ceva prevăzut se va întâmpla. Poate îl va lua somnul, poate va obosi din cauza rucsacului din spinare, sau poate îl va descuraja gândul că, după crimă, va trebui să şteargă podelele pline de sânge. Dar bag mâna-n foc că presupusul viitor criminal psihopat grec nu-şi va duce misiunea la bun sfârşit, ci îl va trezi din somn pe grecul dormicios şi îi va spune “Hai, bossos, să mergem să bem un ouzo, sau să-i facem galerie lui Olympiakos, sau să protestăm în stradă, sau să ne batem cu poliţia!”. Nu, mersi, nu vreau nici horroruri greceşti.

Şi nu vreau nici horroruri scandinave. Din principiu, fiindcă toate filmele scandinave, cu ale lor dinamică inexistentă, cadre neclare şi dialoguri fade, mi se par la fel de anoste ca străzile din Stockholm după orele 21. Ce-i drept, astea scandinave par cele mai horror dintre toate, pentru că trebuie să fie cu adevărat îngrozitor să stai două ore şi să te uiţi la aşa ceva. Cine ştie ce idei cumplite o să-ţi treacă prin minte? Cine ştie cum la sfârşitul filmului vei ajunge să te sperii şi de propria-ţi umbră, pentru că n-o să înţelegi ce-i cu tine, şi o să te întrebi cine eşti şi de ce ai stat tu două ore să urmăreşti o asemenea porcărie.

În cele din urmă, n-am ales nimic din căutarile mele prin underground-ul industriei de filme horror, dar mi-a salvat ziua un prieten care mi-a trimis un mesaj: “Uită-te, bă, la filmuleţul ăsta, mai de groază decât ăsta nu-i nimic, să mor io!”. Avea dreptate. Era un video cu Doru Octavian Dumitru.

Leave a Reply